VINGA: Tinerii cu inițiativă
Deși ne aflăm în plină
pandemie cauzată de virusul COVID 19, Iepurașul a ajuns la o parte din copiii
din comuna Vinga (Vinga, Mănăștur, Mailat) și la persoanele în vârstă și a
familiilor aflate în categoria de vulnerabilitate ridicată. Noi, #TineriicuInitiativa împreună cu oamenii cu suflet mare am reușit să aducem
zâmbetul pe buze la 200 de copii și liniștea sufletească la 100 de persoane aflate
în grupul țintă cu ocazia sărbatorilor pascale. Pe această cale dorim să mulțumim din toată inimă persoanelor care au donat
în toată această perioadă, sponsorilor, tinerilor care s-au alăturat
proiectului nostru de voluntariat și care au înteles că statul în fotoliu în
această perioadă dăunează grav societății și împreună am reușit într-o lună să
adunăm peste 600 de pachete pe care le-am distribuit săptămânal persoanelor cu
adevărat nevoiașe. Am rămas plăcut surprinși față de numărul mare de persoane
care ne-au donat alimente, dulciuri, oameni care au înțeles că societatea în care
trăim are nevoie nu doar de oxigen, ci și de sprijin material și moral și care
astăzi sunt parte din familia noastră, din acest proiect – oameni familiști,
tineri și chiar pensionari care și-au rupt din pensia lor un kg de zahăr sau de
făină, dar care au ținut dinadins să fie aproape de comunitate. Un mesaj de
mulțumire avem pentru întreaga Administrație Locală, care începând de la
personalul contractual și până la funcțiile de primar, viceprimar și o parte
din consilierii locali, pentru asociațiile de agricultură din comună, pentru
Parohia Ortodoxă Română și Biserica Baptistă din comuna Vinga, pentru
persoanele juridice care ne-au dat alimente sau dulciuri pentru pachetele
oferite în această perioadă în plină pandemie și a Sfintelor Sărbători Pascale
(catolice și ortodoxe). Acest proiect nu se oprește astăzi sau mâine, vom
continua să fim alături în continuare de persoanele aflate în grupul țintă, vom
încerca pe toată perioada stării de urgență să fim alături de fiecare persoană
în parte și avem speranța că vom reuși împreună să trecem cu bine peste această
pandemie, să avem sănătate și o comunitate mult mai unită și deschisă
dialogului.


Comentarii
Trimiteți un comentariu